’’Eroii FAST’’ (’’FAST Heroes’’) au intrat în Cartea Recodrurilor.
Campania ”EROII FAST” (”FAST HEROES”) – proiectul de educație medicală desfășurat și în unitățile de învățământ din România – a intrat în Cartea Recordurilor.
’’Eroii FAST’’, o campanie premiată care promovează educația și conștientizarea simptomelor accidentului vascular celebral, a reușit să obțină un titlu GUINNESS WORLD RECORDS™ în urma acțiunii acesteia de a crea cel mai mare album foto online, cu oameni care poartă măști de supereroi.
Ideea acestui album a apărut odată cu lansarea oficială a campaniei ’’Eroii FAST’’, iar participanților li s-a cerut să încarce o fotografie cu ei purtând o mască de supererou, realizată cu ajutorul secțiunii dedicate din site. În total, au fost înscrise 20.350 de fotografii individuale. Colecția de selfie-uri cu supereroi cuprinde atât copii, cât și părinți sau bunici, din peste 20 de țări.
’’Eroii FAST’’ este o campanie prin care copiii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani sunt învățați să recunoască semnele unui accidentului vascular cerebral și să înțeleagă de ce este important să sune rapid la 112 dacă sunt ăn fața unei astfel de situații.
În România, proiectul a fost implementat în 1280 de clase din toată țara, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Asociația ALIA – Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral și Ministerul Educației. Aproximativ 30.000 de copii au urmat programul cu cele 5 cursuri și s-au înscris în platforma fasthereos.com.
Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației:
„Participarea la evenimentele educaționale are rolul de a promova o educație sănătoasă și echilibrată pentru sănătate. În baza protocolului de colaborare încheiat între Ministerul Educației și Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral, elevii unităților școlare din țară pot participa la activități în cadrul cărora sunt învățați să identifice semnele unui AVC, precum și pașii pe care trebuie să-i parcurgă în salvarea unei persoane până la apelarea numărului de urgență 112.
Atât elevii, cât și cadrele didactice beneficiare au la dispoziție materiale informative gratuite, caiete de lucru, cărți ce pot fi utilizate în activitățile on-line, dar și fizic, în lecții demonstrative. În acest context, Ministerul Educației salută și apreciază răspunsul dat până acum de sistemul de învățământ – peste 850 de școli înscrise – și recomandă, în continuare, prin intermediul inspectoratelor școlare, implicarea tuturor unităților de învățământ preuniversitar în desfășurarea activităților proiectului, evidențiind faptul că educația pentru sănătate este o preocupare de maximă importanță în viața omului sănătos și responsabil”.
Lecțiile se desfășoară atât prin materialele didactice primite gratuit, cât și prin intermediul platformei ro-ro.fastheroes.com. Campania valorifică entuziasmul uimitor pe care îl au copiii în procesul de învățare și îi încurajează să împărtășească informațiile celor din familie, în special bunicilor. Astfel, familiile și comunitățile devin mai conștiente și mai bine pregătite în cazul în care se vor întâlni cu o situație care face parte din contextul unui accident vascular cerebral. Datorită cunoștințelor asimilate în cadrul activităților, copiii pot ajuta la producerea unei diferențe reale, trezind interesul și atenția întregii familii. Scopul general este acela de a ne asigura că, atunci când are loc accidentul vascular cerebral, părinții și bunicii beneficiează la timp de tratament, astfel încât sechelele să nu fie grave și să aibă în continuare o viață normală.
Jan Van Der Merwe de la Angels Initiative, coordonatorul campaniei Eroii FAST, a declarat:
„Obținerea unui titlu atât de impresionant în GUINNESS WORLD RECORDS™ este un exemplu minunat care demonstrează implicarea și sprijinul imens pe care îl primește această campanie de la toți oamenii din lume. Suntem încântați că peste 150.000 de copii au reușit să participe până acum prin intermediul școlilor și au ajutat, astfel, să transmită familiilor lor cunoștințe care pot salva vieți.”
Sheila Martins, profesor de neurologie și președinte ales al World Stroke Organization, și cea care a susținut public campania Eroii FAST, a declarat:
„Unu din patru oameni va suferi un accident vascular cerebral în timpul vieții, așadar, aceasta este o situație serioasă care ajunge să îi afecteze pe cei mai mulți dintre noi. La nivel mondial, accidentul vascular cerebral este considerat a doua cauză de deces și a treia cauză care provoacă dizabilități. Cu toate acestea, accidentul vascular cerebral este tratabil. Persoanele care suferă de acesta au imediată nevoie de acces facil la cele mai înalte standarde de îngrijire medicală. Astfel, creșterea gradului de conștientizare a simptomelor cheie este vitală. Copiii pot contribui la o schimbare reală, stârnind interesul în rândul membrilor familiei lor. Scopul general este acela de a ne asigura că, atunci când apare un accident vascular cerebral, părinții și bunicii noștri pot supraviețui, atât timp cât sunt supuși unui tratament eficient și rapid.”
După succesul obținerii unui titlu GUINNESS WORLD RECORDS™, campania ‘’Eroii FAST’’ continuă să recruteze noi profesori și unități de învățământ, pentru că minisunea proiectului este aceea de a educa un milion de copii din întreaga lume cu privire la recunoașterea semnelor unui accident vascular cerebral.
Studiile de cercetare au arătat că, adesea, oamenii nu recunosc semnele cheie ale unui accident vascular cerebral și nu solicită imediat asistență medicală de urgență. Din cauza faptului că nu ajung în timp util la spital, majoritatea pacienților cu AVC nu primesc tratamentul optim. Riscurile unui accident vascular cerebral sunt foarte ridicate în cadrul categoriei de vârstă de peste 60 ani. Datorită cunoștințelor asimilate în urma proiectului, copiii pot ajuta la producerea unei diferențe reale, trezind interesul și atenția întregii familii. Scopul general este acela de a ne asigura că, atunci când are loc accidentul vascular cerebral, părinții și bunicii noștri beneficiează la timp de tratament, astfel încât sechelele să nu fie grave și să aibă în continuare o viață normală.
Pentru mai multe informații despre proiect și campanie, studii de caz sau alte detalii, vă rugăm să ne contactați – Liliana Curea, președinte Asociația ALIA, 0755.117.130, office@alia.org.ro, Iulia Ciortan, PR Director, 0728280650, office@thesocialnest.ro sau să vizitați site-ul www.fastheroes.com.
Vă mulțumim!
© Copyright 2024 Alia | Dezvoltat de AIPSS
Asociația Pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral