ALIA a lansat cel mai important și amplu proiect dedicat informării și conștientizării asupra problematicii accidentului vascular cerebral, într-o manifestare la care au participat peste 200 de persoane, multe dintre acestea lideri de opinie din sănătatea românească.
Medici, autorități, jurnaliști, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și ai societății civile au fost alături de Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA) la evenimentul NOI pentru EI, organizat în contextul Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral.
Proiectul și-a propus să contribuie la crearea unei platforme de discuție și a unei comunități pentru a genera schimb de idei și realizarea de politici publice pe problematica AVC.
” Ca jurnalist, am aflat și am văzut dramele unor pacienți cu accident vascular cerebral sau ale aparținătorilor acestor bolnavi. În tratarea unui AVC, TIMPUL ÎNSEAMNĂ VIAȚĂ, însă România, din păcate, nu are în prezent o politică de resurse umane pentru a avea profesioniști care să intervina la timp în caz de AVC. Și nu are nici strategii de politici publice pentru ceea ce reprezintă recuperarea pacientului care a supraviețuit unui AVC. ALIA este un integrator între societatea civilă, profesioniștii din sănătate și nevoile pacientului cu AVC sau ale rudelor acestuia. La acest eveniment, ALIA a reprezentat o voce comună a medicilor, a jurnaliștilor, dar și a liderilor de opinie, pentru că doar împreună NOI putem lupta pentru EI. Și dacă vorbim de luptă, acesta fiind un cuvânt din denumirea ALIA, da, declar public că sunt și voi fi o luptătoare pentru pacientul cu AVC. Acest eveniment mi-a demonstrat că vocea societății civile este puternică, mi-a demonstrat că, dacă suntem uniți, putem realiza proiecte care să genereze o schimbare atat de necesară în abordarea AVC”, a declarat Liliana Curea, președintele Asociației pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA).
Știați că:
Cele mai emoționante mesaje din cadrul proiectului NOI pentru Ei au fost transmise de pacienți care au suferit un AVC, oameni care s-au confruntat cu minusurile sistemului de sănătate, oameni care speră în schimbarea pe care NOI putem să o producem pentru EI.
,,Sunt Oana, am 29 de ani și în 2020 am avut un AVC, urmat de afazie și paralizie pe partea dreaptă (față, mână și picior). Fericirea, când am mers pentru prima oară, nu se compară cu nimic. Când am mâncat pizza fără să îmi mușc limba, când am mângâiat o pisică cu mâna mea rănită și când am pronunțat ,,mami” m-au adus din nou în viață. Și, mai ales, mă bucur că nu am uitat gramatica limbii române. Am început în scaun cu rotile, cu afazie totală și acum sunt aici, stând pe picioarele mele și ținând discursul acesta. Și cel mai mult vreau să îi mulțumesc familiei mele mari, sistemul meu de suport și de iubire necondiționată. Unii pot spune că sunt norocoasă. Că sunt încă aici. Dar când ai AVC, nu vrei să speri la noroc. Vrei să suni la 112 și cel de la telefon să te trimită de urgență la spital. La camera de gardă vrei un doctor care să recunoască rapid semnele de AVC. Kinetoterapeutul și logopedul trebuie să existe încă din spital pentru că recuperarea ta e esențială. Când ai AVC vrei o rețea de oameni care să te ajute rapid. Așa că, vă rog, azi, aici să construim împreună această rețea și să lăsăm norocul să lucreze în altă parte”, spune Oana Cernătescu, pacient.
O altă poveste emoționantă este cea a jurnalistului Cătălin Striblea: „ Se fac 10 ani în curând, 10 ani de la momentul în care viața mea s-a schimbat. Nu doar că eu am avut un AVC și trăiesc cu sechele de 10 ani, dar ultimii 10 ani au însemnat pentru mine să merg aproape în fiecare zi într-un centru de recuperare. Nu este zi în care să nu fi văzut un om care să nu fi făcut un AVC. În unele zile văd chiar mai mulți bolnavi”.
La evenimentul NOI pentru EI, organizat de ALIA, au participat: din partea Administrației Prezidențiale – conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial, din partea Ministerului Sănătății – ministrul, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, din partea Departamentului pentru Situații de Urgență – dr. Raed Arafat, din partea Colegiului Medicilor din România – președinte prof. univ. dr. Daniel Coriu, din partea Colegiului Medicilor din Municipiul București – președinte prof. univ. dr. Cătălina Poiană, reprezentanți din Parlamentul României – deputat Nelu Tătaru, senator Nicoleta Pauliuc, conf. univ. dr. Florin Buicu, deputat dr. Adrian Wiener, senator dr. László Attila, deputat Emanuel Ungureanu, deputat Dan Vîlceanu, europarlamentarul Cristian Bușoi, din partea Serviciului de Ambulanță București – Ilfov – manager dr. Alice Grasu, din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost prezentă președinte conf. dr. Adela Cojan. Au fost prezenți și reprezentanți ai unora dintre Universitățile tradiționale de Medicină și Farmacie din România – prof. univ. dr. Viorel Jinga, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și prof. univ. dr Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara, din partea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a fost prezent domnul Răzvan Prisada, din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate – președinte Valentin-Florin Ciocan.
De asemenea, în cadrul manifestării au participat jurnaliști precum și reprezentanți ai Asociațiilor de Pacienți și ai Societăților Profesionale Medicale.
Contact:
Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral (ALIA)
e-mail: implicare@alia.org.ro
PR&Comunicare: Sănătatea Press Group, Laura Boico
e-mail: comunicare@sanatateapress.ro
© Copyright 2024 Alia | Dezvoltat de AIPSS
Asociația Pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral